După doi ani şi 50 de numere ale publicaţiei, colaborarea mea cu
Ziarul Nostru s-a încheiat. Am crezut în proiectul acesta, de care m-am ataşat când ziarul abia se născuse. Rămân în urmă clipe frumoase, colegi de treabă, nopţi albe şi bucuria scoaterii de sub tipar a unei publicaţii în care ai pus o parte din tine.
Am ajuns însă la un moment de răscruce, când sunt prea multe diferenţe între convingerile şi opiniile mele şi linia publicaţiei. Asta nu înseamnă neapărat că eu am dreptate, dar nu pot să fiu de acord cu un articol de genul „Campania
Hola, soy rumano a fost un succes total. Peste 5.000 de persoane au participat...” Eu am fost acolo seara şi ştiu că n-a fost aşa. Cineva din administraţia locală îmi spusese că mai devreme acolo erau „cien personas mal contadas (cu indulgenţă, 100 de persoane)”. Deşi în acelaşi timp s-a desfăşurat un concert la care au participat câteva mii de persoane, nu se face nicio referire la el. Articolul despre campania plătită de Guvern a apărut în prima zi a campaniei electorale, iar unii l-au interpretat ca fiind un ajutor acordat unei anumite formaţiuni politice româneşti, deşi nu acesta era scopul său. Opinia mea despre aceste două manifestări o puteţi citi în postarea din 27 octombrie de pe acest blog,
De ce Ionuţ Dolănescu a avut mai mulţi spectatori decât Mircea Baniciu.
Sigur, publicaţia este editată de o firmă condusă de jurnalişti spanioli, dar mulţi români îl cunosc doar pe cel care al cărui nume apărea în caseta redacţională. Am constatat lucrul acesta de multe ori, mai ales legat de anunţurile publicitare ale ”tămăduitoarelor” şi „măicuţelor”. Aceste impostoare au înşelat multe persoane chiar de aici, iar lucrul acesta mi-a fost semnalat şi reproşat deseori, uneori chiar de reprezentaţii bisericilor. Deşi sunt categoric împotriva acestui gen de publicitate, decizia publicării anunţurilor le-a aparţinut în totalitate editorilor, aspect care nu întotdeauna a fost înţeles.
Nu vreau ca cineva să înţeleagă că mă cred perfect sau victimă. Decizia de a pune punct colaborării cu firma editoare îmi aparţine, deşi înseamnă renunţarea la singura sursă de venit. De câteva ori am încheiat ediţia „pe ultima sută de metri”, făcând ca cei de la DTP & Pre Press şi tipografie să lucreze contracronometru. Nu mai vorbesc de greşeli, dar
errare humanum est, nu?
Sper ca foştii mei colegi să realizeze publicaţia mai bine decât mine şi doresc ca
Ziarul să fie aşa cum îi este numele, al nostru!
Foto: Pau Bellido
