Fără restricţii?

Într-o bună zi am avut nefericirea să ascult o conversaţie între un domn şi o doamnă care vorbeau româneşte. Nu că ar fi ceva neobişnuit să auzi vorbindu-se în limba ta într-un oraş în care sunt mii de români, deşi nu te afli în ţara ta, dar limbajul extrem de "colorat" mi-a atras atenţia. Cred că aţi ghicit că nu neologisme sau hiperbole se aflau în vocabularul acestei perechi. Nu vreau să reproduc "complimentele" pe care şi le adresau cei doi, ci un alt fapt. După o rafală de replici, în care cel mai "blând" cuvânt era unul pe care-l auzim spus de diferiţi "razboinici ai luminii "(stinse, as spune eu), şi anume "fermecatorul" cuvânt "zdreanţă", el îi spune: "Fă(sorry!), ţie nu ţi-e ruşine? Chiar nu ai de gând să încetezi? A .... să fii!". Replica doamnei este de reţinut: "Nu mi-e ruşine deloc! S-a terminat cu restricţiile, acuma suntem în UE!" Asta chiar că m-a pus pe gânduri. Odată cu eliminarea controalelor la graniţă, taxelor şi accizelor, s-o fi eliminat şi ruşinea şi bunul simţ? Chiar să nu mai existe niciun fel de restricţii?

Caragiale, forever young

Nu trebuie decât sa te uiţi la tine, în jur şi la ştiri ca să-ţi dai seama cât de mult se potriveşte şi astăzi caracterizarea pe care I.L. Caragiale o face oamenilor şi societăţii în lucrările sale. E lumea plină de “Mitici”, de “domni Goe”, de “Miţe” si de “Zoiţici”, iar “cetăţenii turmentati”, confuzi si “băgaţi în ceaţă” de politicienii post-decembrişti gen “Agamiţă Dandanache” continuă să se întrebe: “Eu cu cine votez?” Câteodată îţi vine să cauţi sticluţa cu vitriol când vezi atâtea "traduceri".
Parol, monşer!

Patruzeci

In ianuarie, am vazut in casa unui prieten din Sebis-Arad o placa ce continea urmatorul mesaj: "Daca dupa ce ai implinit 40 de ani, te scoli intr-o dimineata si nu te doare nimic, inseamna ca ai murit". Zilele trecute am "schimbat prefixul" si partea pozitiva este-pe langa faptul ca nu prea ma doare nimic si nici n-am murit-este ca am acum prefixul telefonic international al Romaniei, +40. Este interesant cum vedem lucrurile care privesc pe altii, iar atunci cand ne afecteaza pe noi avem o alta perceptie. Cand aveam 20 de ani, mi se parea ca oamenii de 40 sunt oameni maturi, trecuti prin viata si care nu mai au mult pana la pensie. Acum eu am 40 de ani si parca niciuna din aceste caracteristici nu mi se potriveste. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru acesti ani, pentru sotia mea si pentru copii nostri care ma fac sa inteleg ca ceea ce este mai important in viata nu sunt banii sau pozitia sociala, ci dragostea, pacea si armonia in familie si in afara ei!

Ce nu apare in presa / Lo que no sale en la prensa

Intr-una din zilele trecute, in institutia in care lucrez s-a prezentat un compatriot. Sunt multi cei care vin sa-si rezolve problemele. Unii si le fac singuri, dar asta este alta discutie. L-am ajutat pe dommnul respectiv sa-si rezolve problema, dar n-am facut nimic deosebit, pentru ca asta este slujba mea. Mi-a multumit, dupa care, uitandu-se la pantofii mei, ma intreaba:"Ce numar purtati?" Am zambit, fara sa-i raspund. Peste vreo ora, intra in biroul in care ma aflam cu o punga in mana si -mi spune: "Aveti aici o pereche de pantofi negri, inauntru este si bonul, sa-i schimbati daca nu va vin". I-am inapoiat punga, spunandu-i ca pentru asta m-au angajat si ca eu sunt platit pentru ceea ce fac. A insistat, eu la fel, ca nu, in cele din urma mi- a pus din nou plasa in brate si a plecat.
Am avut timp doar sa-i spun: Multumesc!

Hace algunos dias, un compatriota se presentó en mi lugar de trabajo, una institución pública. Hay muchos que vienen para solucionar sus problemas, algunos se meten solos en problemas, pero este es otro tema. Ayudé a éste señor solucionar sus asuntos, pero no hice nada del otro mundo, es mi trabajo. Me lo agradeció y después, mirando mis zapatos gastados, me pregunta: "¿Que número calza?"Sonreí sin decir nada. Una hora después entra en el despacho donde estaba yo con una bolsa y me dice: "Aquí tiene un par de zapatos negros, dentro esta el tíque, por si hace falta cambiarlos". Le he devuelto la bolsa, diciendole que yo solo cumplo con mi trabajo y por esto me pagan. Me pidió insistentemente aceptar, yo que no, él que sí, al final me pusó la bolsa con la caja de zapatos en las manos y se fue.
Solo me dió tiempo de decir: ¡Gracias!

Bun-venit ! Bienvenidos

De ce Azahar? Locuiesc, impreuna cu familia, de mai multi ani in Castellón, Spania. Zona litorala se numeste Costa de Azahar (Coasta florilor de portocali, in limba spaniola)
De ce "din Baragan"? E mai simplu. M-am nascut si am crescut in Baragan, intr-o asezare de oameni gospodari, Gheorghe Doja. Acolo sunt toti ai mei, sotia mea este din aceeasi localitate, asa ca sunt legat de Baragan, unde ma intorc in fiecare an sa merg descult prin praf.
Va invit sa stam de vorba, intr-o lume care nu mai are timp de nimic. Va invit sa vorbim despre adevaratele valori si despre Cel care da valoare lucrurilor.
Fiti bineveniti in acest spatiu !

¿Por qué Azahar? Desde hace algunos años vivo, junto con mi familia, en Castellón, España. La zona se llama Costa de Azahar, por los naranjos que se hallan por aquí.
¿Por qué " de Baragan"? Nací y me crié en la llanura del sur de Rumanía, llamada Baragan, en un pueblo de agricultores, gente humilde y muy trabajadora. Allí están los míos, mi mujer nació allí también. Es el lugar donde vuelvo cada año para andar descalzo por el polvo.
Os invito a cambiar opiniones en un mundo donde todos echamos en falta el tiempo. Os invito a hablar sobre los verdaderos valores del mundo y sobre El que da valor a todas las cosas.
¡Bienvenidos en este espacio!