Hola, soy rumano

"Şi noi", veţi spune. Nu, nu este formula mea de salut, ci titlul campaniei de promovare a imaginii românilor din Spania. O iniţiativă mult prea tardivă, în care câteva milioane bune de euro vor fi cheltuiţi pentru a spune spaniolilor ce băieţi şi fete de treabă suntem noi. Bine, pe pagina web a campaniei (www.holasoyrumano.es) lucrurile sunt mult mai roz, doar asta este treaba agenţiilor de publicitate care beneficiază de banii publici, alocaţi de Executivul român. Se spune că suntem peste 500.000 de români în Spania, când cifrele oficiale din ianuarie 2008 arată că peste 700.000 de români locuim pe aceste meleaguri. Revenind la campanie, poate că ar fi fost eficientă acum vreo 10 ani, când nu se vorbea româneşte peste tot şi mai erau unii care credeau că România este în Africa sau că Budapesta este capitala ţării noastre (s-a întâmplat şi la case mari!) Cred că moment mai nepotrivit ca acesta nu s-ar fi putut găsi pentru "minunata" iniţiativă. Păi acum, când deja sunt unii spanioli care cred că situaţia dificilă a economiei ţării lor se datorează străinilor-care chipurile, le-ar fi luat locurile de muncă-venim noi să le spunem că suntem români? Iar dacă, aşa cum scriu ziarele dâmboviţene, românii din spoturi sunt actori pentru că adevăraţii protagonişti nu ştiu bine limba spaniolă, este o jignire la adresa sutelor de mii de compatrioţi din Spania. Cât de greu este să spui "Hola, soy rumano.Juntos hacemos un gran equipo"? Ăştia chiar ne cred incapabili?

Bunicii mei

De n-ar fi fost ei, nu era nici tatăl meu şi prin urmare, nici eu. Sună simplu, poate şi simplist, dar pentru mine nu este deloc aşa.Ştiu că mulţi spun la fel,dar bunicii mei sunt oameni extraordinari.Mulţumesc lui Dumnezeu că pot vorbi despre ei la timpul prezent. Bunicul Traian are 94 de ani, iar bunica Lilica, 86 şi să nu credeţi că stau locului. Muncesc, aşa cum au făcut-o o viaţă întreagă. Au coborât de la munte la câmpie, atunci când cei care au luptat în al II-lea Război Mondial au primit o palmă de pământ în Bărăgan. Erau vremuri grele, dar prin munca lor în agricultură şi-au crescut cei cinci copii,învăţându-i să aibă respect faţă de oameni şi credinţă în Dumnezeu.I-am vizitat luna trecută şi i-am văzut bucurându-se, aşa cum o fac în fiecare an când îşi văd nepoţii şi strănepoţii care se întorc acasă din Spania, Italia sau SUA. Cu greu plec de acasă după fiecare concediu, dar cel mai greu îmi este să-mi iau rămas bun de la bunici.

Hora de baieti

Am recitit de curand o poezie care parca a fost scrisa ieri. Se numeste HORĂ DE BĂIEŢI si-i apartine maestrului Tudor Arghezi. Din pacate, orice asemanare cu realitatea nu este intamplatoare!


Intr-o tara care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba
Li-ba, la-ba.
Tara unde-i bun tutunul
Avea prosti unul şi unul.
Bi-bo, bo-bi
Ri-bo, ro-bi.
Cine-o leaca-avea de cap
Si-l punea dupa dulap.
Hu-hu, bu-hu
Bu-hu, hu-hu.
Pentru ca omul cel mare
Se-olegea dupa picioare.
I-ha, ba-ha
Ba-ha. i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un caramb si-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-Iu.
Si cinstirea ti se da
După talpa si pingea.
Da-du, du-da
Ga-gu, gu-da.
Dar deşteptii fiind prea mulţi
Au rămas pe drept desculti.
I-ha, pa-pa
Pa-pa, i-ha.
Am o minte, vai de mine.
Si ma face de rusine.
Cio-ca, bo-ca
Bo-ca, cio-ca.
Spune tu, pe ce-i cunosti
Dintre prosti pe cei mai prosti?
Zu-ri, zu-ra Zu-ra, zu-ri.
Dupa chica sau chelie?
Dupa unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu La-vu, la-vu.
Finca, vezi, mai-marele
Si-ascunde picioarele.
Tra-la, la-la La-la, la-la.

Acum, ca se apropie alegerile, am gasit o melodie a lui Victor Socaciu, poate amuzanta la inceput, dar care m-a intristat. Intrebarea este: ce e de facut?

http://www.youtube.com/watch?v=zJYiyYEkoMw&feature=related

Fair Play

Imi place tenisul. Si-mi place Federer, mi-a placut de prima data cand l-am vazut jucand. Imi place si acum, chiar daca nu mai "merge" ca un ceas fabricat in tara lui, Elvetia. Faptul ca-mi place Roger Federer nu ma impedica sa recunosc ca Rafael Nadal este acum mai in forma decat preferatul meu. M-a impresionat un lucru la Rafa, cel care acum este numarul unul mondial. Dupa ce l-a invins pe Federer in dramatica finala de la Wimbledon, Rafa a spus: "Roger este cel mai bun tenisman din lume". Cum poti sa spui ca cel pe care tocmai l-ai invins este cel mai bun din lume? Nu au fost cuvinte de protocol, relatia intre cei doi este una speciala.
Avem nevoie de fair play si in viata de zi cu zi, nu numai in sport. De multe ori, ne este greu sa recunoastem ca celalalt este mai bun, uitam de principii, de educatie, ne comportam ca oameni fara valori, urmarindu-ne doar interesele personale. Oamenii din jurul nostru nu sunt dusmanii nostri, nici nu sunt mai rai ca noi. Sa avem curajul sa recunoastem valoarea celorlalti si sa ne straduim sa ajungem la obiectivele pe care ni le-am propus. Dar haideti sa jucam fair play!

Ţara tuturor posibilităţilor

Scena 1: Piaţa Unirii, Bucureşti. Un tânăr cu alură sportivă ia o găleată, o umple cu apă de la fântânile arteziene şi începe să-şi spele maşina, parcată în apropiere. Ei, şi ce? N-o fi primul care face asta! Cu siguranţă, dar maşina nu este o Dacie din 1978, ci un Lamborghini Gallardo-SE serie limitată, un bolid de 500 de cai putere, care costă în jur de 150.000 de euro! Poate că nu i-au mai rămas bani să spele maşina. Scena 2: Craiova. Doi cetăţeni fără ocupaţie (legală), joacă poker. Unul dintre ei pierde 50.000 de euro (!!!) la cărţi. Perdantul scoate pistolul şi-l împuşcă mortal pe tovarăşul său. La înmormântare, peste o mie de etnici, gipane, merţane, domni cu lanţuri (că nu mai pot fi numite lănţişoare) de aur groase, televiziunile transmit în direct, ştire de interes naţional. Scena 3: în multe sate din România. Ţăranii reuşesc cu greu să facă faţă cheltuielilor agricole şi apoi aşteaptă să vadă rezultatul muncii lor. Cerealele, legumele şi fructele le sunt plătite prost. Samsarii care au pus mâna pe multe pieţe îşi bat joc de ei, cumpărând produsele pe preţuri de nimic, iar apoi îşi bat joc de cumpărătorii de la oraş, vânzându-le la preţuri exagerate. La televizor se prezintă progresele pe care le-am înregistrat în construcţia de autostrăzi: 5 (cinci) kilometri în ultimii patru ani. Vedeţi că se poate?