Viaţa în alb şi negru

Pe vremea când TVR, singura televiziune din România pe atunci, emitea doar câteva ore pe zi, aveam un televizor alb-negru, ca majoritatea românilor. De multe ori încercam să ghicesc ce culoare avea îmbrăcămintea prezentatoarei sau cravata pe care o purta Ceauşescu. Când au apărut televizoarele color, parcă erau alţi oameni, mi se păreau mai arătoşi, iar peisajele căpătau viaţă. Sunt oameni care gândesc doar în alb şi negru: "ori e albă, ori e neagră. Dacă nu eşti total de acord cu mine, eşti împotriva mea". Cum nu există doar alb şi negru, tot aşa pot exista o mulţime de opinii. Fiecare are o culoare preferată şi are dreptul să aibă o părere, care poate coincide sau nu cu a mea. Dacă nu suntem pe aceeaşi "lungime de undă" nu înseamnă că suntem duşmani. Haideţi să ne bucurăm de verdele câmpului sau al pădurii, de albastrul cerului, de roşul intens al unui câmp de maci, de auriul holdelor vara, de toată paleta de culori pe care Creatorul a pus-o în natură!

Hola, soy rumano

"Şi noi", veţi spune. Nu, nu este formula mea de salut, ci titlul campaniei de promovare a imaginii românilor din Spania. O iniţiativă mult prea tardivă, în care câteva milioane bune de euro vor fi cheltuiţi pentru a spune spaniolilor ce băieţi şi fete de treabă suntem noi. Bine, pe pagina web a campaniei (www.holasoyrumano.es) lucrurile sunt mult mai roz, doar asta este treaba agenţiilor de publicitate care beneficiază de banii publici, alocaţi de Executivul român. Se spune că suntem peste 500.000 de români în Spania, când cifrele oficiale din ianuarie 2008 arată că peste 700.000 de români locuim pe aceste meleaguri. Revenind la campanie, poate că ar fi fost eficientă acum vreo 10 ani, când nu se vorbea româneşte peste tot şi mai erau unii care credeau că România este în Africa sau că Budapesta este capitala ţării noastre (s-a întâmplat şi la case mari!) Cred că moment mai nepotrivit ca acesta nu s-ar fi putut găsi pentru "minunata" iniţiativă. Păi acum, când deja sunt unii spanioli care cred că situaţia dificilă a economiei ţării lor se datorează străinilor-care chipurile, le-ar fi luat locurile de muncă-venim noi să le spunem că suntem români? Iar dacă, aşa cum scriu ziarele dâmboviţene, românii din spoturi sunt actori pentru că adevăraţii protagonişti nu ştiu bine limba spaniolă, este o jignire la adresa sutelor de mii de compatrioţi din Spania. Cât de greu este să spui "Hola, soy rumano.Juntos hacemos un gran equipo"? Ăştia chiar ne cred incapabili?

Bunicii mei

De n-ar fi fost ei, nu era nici tatăl meu şi prin urmare, nici eu. Sună simplu, poate şi simplist, dar pentru mine nu este deloc aşa.Ştiu că mulţi spun la fel,dar bunicii mei sunt oameni extraordinari.Mulţumesc lui Dumnezeu că pot vorbi despre ei la timpul prezent. Bunicul Traian are 94 de ani, iar bunica Lilica, 86 şi să nu credeţi că stau locului. Muncesc, aşa cum au făcut-o o viaţă întreagă. Au coborât de la munte la câmpie, atunci când cei care au luptat în al II-lea Război Mondial au primit o palmă de pământ în Bărăgan. Erau vremuri grele, dar prin munca lor în agricultură şi-au crescut cei cinci copii,învăţându-i să aibă respect faţă de oameni şi credinţă în Dumnezeu.I-am vizitat luna trecută şi i-am văzut bucurându-se, aşa cum o fac în fiecare an când îşi văd nepoţii şi strănepoţii care se întorc acasă din Spania, Italia sau SUA. Cu greu plec de acasă după fiecare concediu, dar cel mai greu îmi este să-mi iau rămas bun de la bunici.

Hora de baieti

Am recitit de curand o poezie care parca a fost scrisa ieri. Se numeste HORĂ DE BĂIEŢI si-i apartine maestrului Tudor Arghezi. Din pacate, orice asemanare cu realitatea nu este intamplatoare!


Intr-o tara care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba
Li-ba, la-ba.
Tara unde-i bun tutunul
Avea prosti unul şi unul.
Bi-bo, bo-bi
Ri-bo, ro-bi.
Cine-o leaca-avea de cap
Si-l punea dupa dulap.
Hu-hu, bu-hu
Bu-hu, hu-hu.
Pentru ca omul cel mare
Se-olegea dupa picioare.
I-ha, ba-ha
Ba-ha. i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un caramb si-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-Iu.
Si cinstirea ti se da
După talpa si pingea.
Da-du, du-da
Ga-gu, gu-da.
Dar deşteptii fiind prea mulţi
Au rămas pe drept desculti.
I-ha, pa-pa
Pa-pa, i-ha.
Am o minte, vai de mine.
Si ma face de rusine.
Cio-ca, bo-ca
Bo-ca, cio-ca.
Spune tu, pe ce-i cunosti
Dintre prosti pe cei mai prosti?
Zu-ri, zu-ra Zu-ra, zu-ri.
Dupa chica sau chelie?
Dupa unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu La-vu, la-vu.
Finca, vezi, mai-marele
Si-ascunde picioarele.
Tra-la, la-la La-la, la-la.

Acum, ca se apropie alegerile, am gasit o melodie a lui Victor Socaciu, poate amuzanta la inceput, dar care m-a intristat. Intrebarea este: ce e de facut?

http://www.youtube.com/watch?v=zJYiyYEkoMw&feature=related

Fair Play

Imi place tenisul. Si-mi place Federer, mi-a placut de prima data cand l-am vazut jucand. Imi place si acum, chiar daca nu mai "merge" ca un ceas fabricat in tara lui, Elvetia. Faptul ca-mi place Roger Federer nu ma impedica sa recunosc ca Rafael Nadal este acum mai in forma decat preferatul meu. M-a impresionat un lucru la Rafa, cel care acum este numarul unul mondial. Dupa ce l-a invins pe Federer in dramatica finala de la Wimbledon, Rafa a spus: "Roger este cel mai bun tenisman din lume". Cum poti sa spui ca cel pe care tocmai l-ai invins este cel mai bun din lume? Nu au fost cuvinte de protocol, relatia intre cei doi este una speciala.
Avem nevoie de fair play si in viata de zi cu zi, nu numai in sport. De multe ori, ne este greu sa recunoastem ca celalalt este mai bun, uitam de principii, de educatie, ne comportam ca oameni fara valori, urmarindu-ne doar interesele personale. Oamenii din jurul nostru nu sunt dusmanii nostri, nici nu sunt mai rai ca noi. Sa avem curajul sa recunoastem valoarea celorlalti si sa ne straduim sa ajungem la obiectivele pe care ni le-am propus. Dar haideti sa jucam fair play!

Ţara tuturor posibilităţilor

Scena 1: Piaţa Unirii, Bucureşti. Un tânăr cu alură sportivă ia o găleată, o umple cu apă de la fântânile arteziene şi începe să-şi spele maşina, parcată în apropiere. Ei, şi ce? N-o fi primul care face asta! Cu siguranţă, dar maşina nu este o Dacie din 1978, ci un Lamborghini Gallardo-SE serie limitată, un bolid de 500 de cai putere, care costă în jur de 150.000 de euro! Poate că nu i-au mai rămas bani să spele maşina. Scena 2: Craiova. Doi cetăţeni fără ocupaţie (legală), joacă poker. Unul dintre ei pierde 50.000 de euro (!!!) la cărţi. Perdantul scoate pistolul şi-l împuşcă mortal pe tovarăşul său. La înmormântare, peste o mie de etnici, gipane, merţane, domni cu lanţuri (că nu mai pot fi numite lănţişoare) de aur groase, televiziunile transmit în direct, ştire de interes naţional. Scena 3: în multe sate din România. Ţăranii reuşesc cu greu să facă faţă cheltuielilor agricole şi apoi aşteaptă să vadă rezultatul muncii lor. Cerealele, legumele şi fructele le sunt plătite prost. Samsarii care au pus mâna pe multe pieţe îşi bat joc de ei, cumpărând produsele pe preţuri de nimic, iar apoi îşi bat joc de cumpărătorii de la oraş, vânzându-le la preţuri exagerate. La televizor se prezintă progresele pe care le-am înregistrat în construcţia de autostrăzi: 5 (cinci) kilometri în ultimii patru ani. Vedeţi că se poate?

Interzis

Imi cer scuze celor care au trecut pe aici si n-ai gasit nimic nou in ultima luna. Nu promit sa scriu foarte des, nu vreau sa scriu orice. Marturisesc ca m-a afectat stirea din insulele Baleare, unde, la intrarea unui magazin de calculatoare a fost pus anuntul pe care il vedeti. "Se prohibe la entrada sin previo aviso a PERROS Y RUMANOS, de lo contrario saldrán hechando(!) ostias". Deci cainii si romanii ar trebui sa anunte mai intai ce sunt pentru a putea intra, daca nu, vor iesi mancand chibrite (traducere libera "light"). Este regretabil faptul ca magazinul a suferit furturi si ca autorii au fost, poate, romani (asa cum sustin reprezentantii acestui magazin). Cei care au incalcat legea trebuie sa plateasca. Dar de aici pana la a invinui un intreg colectiv si a alatura numele lor de cel al cainilor, interzicand intrarea, este o conexiune nepotrivita si total eronata. Nu ma intereseaza ca hechando este scris gresit ( se scrie fara h la inceput, "echar"- a da afara, a alunga, a scoate, ) ci ma preocupa atitudinea unora-cei care au scris anuntul- si faptele altora-cei care au furat din magazin. Demna de apreciat si de salutat atitudinea personalului Ambasadei Romaniei de la Madrid, care a luat imediat legatura cu primarul localitatii pentru a cere explicatii.

Fără restricţii?

Într-o bună zi am avut nefericirea să ascult o conversaţie între un domn şi o doamnă care vorbeau româneşte. Nu că ar fi ceva neobişnuit să auzi vorbindu-se în limba ta într-un oraş în care sunt mii de români, deşi nu te afli în ţara ta, dar limbajul extrem de "colorat" mi-a atras atenţia. Cred că aţi ghicit că nu neologisme sau hiperbole se aflau în vocabularul acestei perechi. Nu vreau să reproduc "complimentele" pe care şi le adresau cei doi, ci un alt fapt. După o rafală de replici, în care cel mai "blând" cuvânt era unul pe care-l auzim spus de diferiţi "razboinici ai luminii "(stinse, as spune eu), şi anume "fermecatorul" cuvânt "zdreanţă", el îi spune: "Fă(sorry!), ţie nu ţi-e ruşine? Chiar nu ai de gând să încetezi? A .... să fii!". Replica doamnei este de reţinut: "Nu mi-e ruşine deloc! S-a terminat cu restricţiile, acuma suntem în UE!" Asta chiar că m-a pus pe gânduri. Odată cu eliminarea controalelor la graniţă, taxelor şi accizelor, s-o fi eliminat şi ruşinea şi bunul simţ? Chiar să nu mai existe niciun fel de restricţii?